Demers etimologic

Evenimentul ultim dintr-o serie în curs de desfăşurare romanii îl numeau, cu dreaptă judecată, novissimum: „cel mai nou”, „recent”.

Cea de a IV-a ediţie a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”, Iaşi, 10-12. XI. 2011, în cuvinte străbune novissimum colloquium, înseamnă recenta trecere a citadelei de pe Copou prin inelul solemn (sol(l)emnis – „în / de fiecare an”, în limba latină) al conubialităţii spirituale.

O logodnă deci, aceeaşi, repetată an de an, pentru a nu pierde „comerţul” cu limba (Ne ausoniae perdam commercia linguae – „Ca să nu pierd exerciţiul limbii latine”, zice Ovidiu). Şi, mai ales, cu logosul – cuvîntul în articulaţiile lui cosmice, sublimat în rugăciunea misticului ori în tăcerea adîncă a poetului („Poezia se naşte din cuvînt, dar şi din tăcerile acestuia”, Lucia Blaga).

O descindere în varii ipostaze ale logosului.

Un exerciţiu de regăsire a sinelui prin desingurare şi părtăşire, într-o logică a dezvăluirii lucide ori obscurizării (Dämmerung) protectoare.

O şcoală în care ţi se spune cum se respiră cu ambii plămîni, cum se zboară cu ambele aripi (v. alocuţiunea D-lui. Prof. univ. dr. Vasile Işan, Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi), cum se ascultă cu două urechi şi se vorbeşte cu o singură gură, am adăuga noi, urmînd sfatul filosofului stoic Epictet. Căci cuvîntul desfrînat devine, din întrupare, din corp al gîndului, mormînt al acestuia (v. paronomaza academică: soma – sema). Ori ascultîndu-l pe Î. P. S. Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cum tăcerea se substituie cuvîntului, ca variantă ontologică a acestuia, glăsuind de profundis.

Şi toate spuse cu măsură, cenzurate parcă din bătătorit vers horaţian: Est modus in rebus, sunt certi denique fines, mărturisind clasica mensura mentis (Quintilian), ori invocînd, în mesaj modern, păstrarea proporţiilor: „Arta de a măsura supune omului lumea” (Theodor Mommsen).

Lecţie de trufie şi, deopotrivă, de umilinţă.

Trufie: În Sala Îngerilor, alias Sala Senatului, la care am avut şi noi acces, stăteau tablourile ca nişte icoane zburătoare, amintindu-ne traducerea gîndurilor lui Iohannes Scotus Eriugena, care „consideră activitatea intelectuală a omului drept o formă de existenţă a îngerului” (apud Andrei Pleşu, Despre îngeri).

Umilinţă: Îndemn să ne plecăm privirea spre pămînt, umili (din latinescul humilis, iar acesta de la humus – „pămînt”), ca apoi, plină de glod, privirea să o spălăm în apele limpezi ale cerului, în căutarea semnului promis, întrebîndu-ne: să-i placă oare lui Dumnezeu de mine mai mult atunci cînd scot un ban din buzunar şi miluiesc un sărac, decît înscrierea mea într-un turnir al retoricilor savant-argumentative? Fatuitate condamnabilă ori reflecţie pătimitoare?

S-au întîmplat toate la Iaşi, între 10 şi 12 noiembrie anni currentis, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, un dedalic nu doar arhitectural, ci şi spiritual, configurînd modulaţiile existentului.